Pe teritoriul comunei se afla 6 sate: Şipote, Iazu Nou, Chişcăreni, Mitoc, Hălceni, Iazu Vechi
Comuna se intinde pe 8962 ha avand o populatie de 5312 locuitori. Numarul gospodariilor este de 1813, al locuintelor de 1907 .
Pe raza comunei isi desfasoara activitatea 7 scoli, 7 gradinite.
Din punct de vedere administrativ comuna are o conducere formata din: Primar Puiu Constantin , Viceprimar Prăjanu Ioan , Secretar cu delegatie Ursu Mariana .
Activitati specifice zonei: agricultură, Industrie uşoară, prestări servicii către populaţie, comerţ, prelucrarea laptelui.
Facilitati investitorilor: terenuri agricole, utilităţi edilitar gospodăreşti ( apă, canalizare ), acces la drum european şi judeţean, forţă de muncă calificată, acces la internet, televiziune prin cablu.
Proiecte de investitii: Construire şi modernizare piaţă agroalimentară şi obor de animale , modernizare drumuri prin asfaltare , realizare pistă de bicilişti , reparaţii capitale la două unităţi social-culturale, cămin cultural Hălceni şi Iazu Vechi .
Comuna Şipote este situată geografic, in Campia colinara a Jijiei, unitate naturala cunoscuta in literatura geografica si sub numele de Depresiunea Jijia- Bahlui.
Din punct de vedere hidrografic se incadreaza in bazinul Miletinului, afluent al Jijiei.
Avand o suprafata de 8969 ha, comuna Sipote este amplasata in judetul Iasi, in partea nordica a acesteia, la cca.50 km de municipiul Iasi. Teritoriul studiat este strabatut de coordonatele geografice 47º 32’ 03’’ latitudine nordica si 27º 16’ 50’’ longitudine estica.
Comuna Sipote se invecineaza la nord cu judetul Botosani, la vest cu comuna Plugari, la sud cu comunele Focuri si Gropnita, iar la est cu comunele Andrieseni si Vladeni. Este traversata de drumul judetean 282 B, orientat NV-SE, (drum asfaltat), precum si de drumul judetean 282 (drum pietruit), spre jud. Botosani.
Teritoriul comunei are in componenta sa mai multe sate , raspandite atat pe dreapta, cat si pe stanga vaii Miletinului – Iazu Vechi, Sipote, Mitoc, Halceni, in bazinele unor afluenti ai Miletinului – Iazu Nou, sau pe versantii sai si la contactul acestora cu sesul Chiscareni.
Prin Legea rurala din 1864 s-a format comuna Sipote, in cadrul judetului Iasi. In perioada 1950 – 1968 comuna a apartinut raionului Harlau , iar dupa 1968 a revenit la judetul Iasi. Satul Sipote , resedinta comunei este pozitionat relativ central in raport cu satele componente. Situat de-a lungul drumul judetean DJ282 (Iasi – Botosani) si a drumului judetean DJ282 B (Sipote – Plugari , Sipote – Andrieseni), se desfasoara pe o suprafata de 105 ha
In 1887, pe teritoriul Sipotelui de Jos, ca urmare a fenomenului de repopulare, dupa “silistirea” de la inceputul sec. al XIX-lea, s-a format satul Mitoc. Numele acestuia semnifica o asezare formata pe propietatea unei manastiri, unde locuiau temporar paznicii vitelor.
Intre 1945- 1947 a functionat comuna Chiscareni, apoi a revenit ca sat al comunei Sipote. Satul Chiscareni se afla in imediata apropiere a satului Sipote, la intersectia drumurilor comuna DC140 (Sipote- Focuri ) si DC 142 (Chiscareni- Iazu Vechi- Gropnita) , desfasurandu-se pe o suprafata de 395 ha.
In 1772, Halcenii era consemnat ca mosie in tinutul Harlaului, iar din 1865, ca sat al comunei Sipote. Satul Halceni este amplasat de-a lungul drumului judetean DJ 282, fiind primul sat la intrarea in comuna dinspre Vladeni si desfasurandu-se pe o suprafata de 62ha. De-a lungul drumului judetean DJ 282, intre satele Sipote si Halceni este amplasat satul Mitoc , ocupand o suprafata de 55ha.
Numele satului Iazu- Vechi este derivat de la unul din iazurile ce se gasesc pe teritoriul comunei. Iazu Vechi (“ Iazu Porcului”) a fost sat component al comunei Coarnele Caprei, infiintat pe mosia Cioara, pana in 1908, cand este inclus la comuna Sipote. In 1945 este inglobat la comuna Chiscareni, iar in 1947 revine la comuna Sipote. Iazu Vechi este amplsat in partea sudica a teritoriului comuniei , de-a lungul drumului comunal DC 142 (Chiscareni – Gropnita), si se desfasoara pe o suprafata 46ha.
In 1887, Iazu Nou, denumit astfel prin raportare la Iazu Vechi, este consemnat ca sat al comunei Sipote, impreuna cu catunul Arbora, care devine sat in 1954, si pe care-l inglobeaza in 1956 Iazu Nou, este amplasat in imediata apropiere a satului Sipote, de-a lungul drumului judetean DJ 282, spre judetul Botosani si se desfasoara pe o suprafata de 104 ha.
Descoperirea localitaţi – personalităţi ale vremii
Nu se ştie când şi în ce formă satul Şipote a ajuns în proprietatea familiei Arbure, poate printr-o donaţie domnească sau cumpărare, ceea ce-i mai puţin probabil. Cea mai mare parte din documentele de proprietate ale familiei portarului Sucevei Luca Arbure nu ni s-au păstrat, fiind confiscate si distrunse odată cu decapitarea pentru înaltă trădare a ultimului proprietar, în aprilie 1523, la Hârlău, de catre Ştefan Vodă cel Tanar. De-abia din 12 decembrie 1627 avem informaţia clară că satul Şipotele, fost a lui Luca Arbure, s-a confiscat pentru că s-a ridicat asupra domnului sau, iar el a fost condamnat la moarte şi executat pentru crimă de înaltă trădare. Cand s-a scris documentul cu data amintită, se uitaseră însă multe evenimente legate de viaţa şi trecutul satului Şipote. Luca Arbure, a fost un om de încredere al lui Ştefan cel Mare si portar al Sucevei , dar dupa moartea lui Ştefan cel Mare, Luca este sfetnicul lui Bogdan al III-lea si tutorele lui Stefaniţă Vodă, perioada în care biserica si moşia de la Arbore sunt în continua dezvoltare. În 1523, după moartea lui Bogdan, “în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Stefan Voda (Stefaniţă Vodă) au taiat pre Arburie hătmanul, pe carile zic sa-l fi aflat cu hiclenie" ne istoriseşte cronicarul Grigore Ureche. Luca Arbore a construit şi o mănăstire care îi poartă numele şi în ziua de astazi şi în care sunt odihnite osemintele acestuia. Ridicarea Mănăstirii Arbore a început în luna aprilie a anului 1503, după cum aflăm direct din pisania acesteia: "Cu voia Tatălui si cu ajutorul Fiului si cu savârşirea Sfantului Duh, în zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorului domn, Io Stefan-Voevod, din mila lui Dumnezeu, domn al ţării Moldovei, pan Luca Arbure, parcălabul Sucevei, fiul bătrânului Arbure, pârcălabul Neamţului, a binevoit cu bunavoinţă şi curată şi luminată inimă şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ajutorul domnului său, a inceput a zidi casa aceasta, intru numele Tăierii cinstitului si slăvitului prooroc înainte mergător Ioan Botezatorul, şi a început în anul 7011 (1503) luna aprilie 2, s-a sfarşit în acelaşi an, luna august 29."
După decapitarea lui Luca Arbure, satul Şipote a trecut în proprietatea familiei domnitoare, iar curtea de aici a devenit curte domnească. Pentru întreţinerea ei s-a înfiinţat un ocol- adică o unitate teritorială, care grupa un număr de sate propietate domnească- compus, pe langă Şipote, din satele Storieşti, pe Sitna şi Tătăreni, langă Miletin. Se întelege de la sine că după preluarea de familia domnească, curtea din Şipote a trebuit să fie amenajată, extinsă cu noi corpuri de clădiri, ca să poată adăposti în condiţii optime personalul care o deservea, membrii familiei domnitoare aflaţi aici, un corp de gardă. Pare sigur că aseamenea amenajări, s-au făcut în timpul domniilor lui Petru Rareş, care avea o familie mai numeroasă decat nepotul său Ştefaniţă. De Şipote pare a se fi ataşat Domna Elena, soţia lui Petru Rareş, denumită şi Cătălina- sora cu Despina, soţia lui Neagoe Basarab- fiica a despotului sârb Ioan Brancovici, o femeie cultă, energică si foarte frumoasă, cum o arată portretele ei pictate în principalele ctitorii ale soţului ei ca cele de la Moldoviţa, Părhăuţi şi din biserica Sf. Dumitru din Suceava cel mai reuşit. Este de crezut că după moartea soţului ei, 3 sept. 1546, Elena Rareş a locuit mai mult la Şipote, deşi fiii ei Ilie si Ştefan, i-au urmat la tron tatalui lor. Domna Elena pare a nu se fi înţeles cu fiul său Ilie şi de accea a trebuit să părăsescă palatul domnesc din Suceava şi să se stabilească la Şipote, împreună cu fiica ei Ruxanda, pentru ca fiul ei mai mare ducea o viaţă imorală.. Fără ştirea şi învoirea doamnei Elena, fiul ei Ilie s-a hotărât să treacă la mahomedanism, act care i-a adus oprobriul întregii ţări ( 30 mai 1551). Şocată de hotărârea fiului ei mai mare, domna Elena a trebuit să se întoarcă gravnic în capitala ţării, să ia un timp personal conducerea trebilor publice şi să impună alegerea ca domn a fiului ei mezin, Ştefan ( 11 iunie 1551).S-ar părea, de asemenea, că în scurt timp, domna Elena a ajuns la neînţelegeri şi cu acest fiu al ei şi de aceea a trebuit să se retragă din nou în curtea de la Şipote.
După săvârşirea acestei crime odioase, curţile de la Şipote au rămas pustii, orice urmă de viaţă, de mişcare şi agitaţie omenească disparuse din ele. Pustiul lor insufla teama locuitorilor satului şi mai ales celor obligate să treacă printre ele în nopţile întunecate. Rămânând pustii, nepazite de nimeni, în unele din încăperile ei şi-au gasit salaş făcătorii de rele. În anul 1554 i s-a adus la cunoştinţă lui Alexandru Lăpuşneanu că vornicul Gravril fusese jefuit în Şipote de documente si de alte bunuri de mare preţ.
Despre acest jaf ştia nu numai domnul ci chiar şi marii boieri din sfatul ţării. Părăsirea curţii din Şipote de către membrii familiei domnitoare a dus şi la desfiinţarea ocolului. M-ai întâi domnitorul Petru Şchiopul, care dus o politica susţinută de reducere şi chiar de desfiinţare a proprietaţii funciare domnesti, prin donarea ei mănăstirilor şi boierilor a donat satul Stroeşti, care facea parte din ocolul Şipotelor, mănăstirii Sf. Sava din Iasi, iar satul Tătăreni devenit selişte, adică fără locuitori- nu se ştie de cand – a fost dăruit de Radu Mihnea, la 15 martie 1624, diecilor fraţii Gheorghe şi Iuraşcu Başotă. Oficial ,însă în anul 1591 mai există ocolul Şipote. La 20 februarie acelaşi an, satul Şipote avea doar 56 locuitori, care plăteau dările către stat . Ceva mai tarziu , fiindcă domnitorii s-au dezinteresat total de curtea din Şipote şi satul a trecut în propietatea unui boier
Arendarea Şipotelui mănăstirii Barnovschi
Înainte de 12 decembrie 1627 satul Şipote a intrat în stăpânirea lui Miron Barnovschi. De abia acum s-a menţionat că satul fusese în stăpânirea portarului Luca Arbure, că aceasta se rasculase împotriva domnitorului său Ştefan al IV-lea cel Tânăr, ca pentru aceasta fusese condamnat la moarte, executat şi se confiscase toate propietaţile. Locuitorii, care scăpaseră de robia turco-tătără, prea puţini la număr, s-au împrăştiat , au plecat în alte localităţi pentu a-şi salva viaţa şi a reuşi să-şi caştige traiul.
Astfel , din locuitorii a trei sate ale mănăstirii Barnovschi : Şipote, Munteni şi Topărăuţi , rămaseseră doar 28 de vecini , care fuseseră nevoiţi să se aşeze în satul Dobriceni din ţinutul Vaslui. Dar şi aceştia , în starea mizeră în care se aflau , trebuiau să-şi dea contribuţiile către mănăstire .
Referindu-se la cei 28 de vecini din Şipote, Toporăuţi şi Munteni, asezaţi în satul Dobriceni, ţinutul Vaslui au hotărât că trebuiau să plătească fiecare, anual, mănăstirii cate trei galbeni.
În plus urmau să fie judecaţi şi amendaţi, chiar şi când ar fi facut morti de om, doar de egumenul Mănăstirii Barnovschi .
Satul Şipote, părăsit de aprope toţi locuitorii, devenise o slobozie , adică un teren pe care se puteau aşeaza ţăranii reîntorşi în ţară şi care o anumită perioadă
de timp urmau să se bucure de scutiri totale de dari şi munci atat pentru sat cât şi pentru propietar.
Asemenea scutiri se acordau unor astfel de ţărăni pentru a-şi putea construi case şi agonisi cele necesare traiului. Vatra fostului sat Şipote s-a repopulat curând, cu ţărani veniţi din alte parţi şi cu cei care se mutaseră în alte sate.
De atunci, afirmă Miron Barnovschi, satul Şipote, “a umblat din mână în mână.” El l-a cumpărat cu 300 de galbeni de la Radu Mihnea care a domnit în Moldova între anii 1616-1620 si 1623-1626 . Deci din sat domnesc, capitală de ocol si reşedintă domnescă prin cumpărare, Şipotele a ajuns un sat boieresc. Evident că odată cu noua situaţie juridică s-a schimbat în sensul înrăutaţirii şi starea materială a locuitorilor deoarece de acuma urmau să aibă obligaţii duble, adică fată de stat şi fată de stăpân. La 12 decembrie 1627, Miron Barnovschi, ca domn al Moldovei dar şi în calitate de propietar a donat satul Şipote, cu viile, morile, iazurile si hotarelele ce le avea mănăstirii sale din Iaşi cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cunoscută sub denumirea de Mănăstirea Barnovschi.
O legenda spune ca haiducul Coroi avea o iubita in satul Chiscareni, unde se refugia deseori cand era vanat de jandarmi.
Scriitorul Mihail Sadoveanu, era un impatimit al pescuitului si vanatului pe fondurile bogate de la Sipote, traditite care se pastreaza si astazi pentru foarte multi pasionati pentru aceste tinuturi de istorie si legenda.
Sipotenii sunt oameni harnici si puternici, si nu-si apleaca fruntea decat in fata lui Dumnezeu
Bibliotecar, Monica Baba